Incepem dezastrul cand refuzam spatiul cu simtul nostru tactil. Suntem fiinte sceptice care contemplam lumina cerului. In prima viziune, ne vizim de vii. Ce bine daca nu ar fi si uitarea, ca o puritate primara a ideilor, un nimb al departarii.
Totul ni se prezinta atat de ermetic inca. In grave pagini ne ratacimpentru ca timpul sa nu ne instraineze. Am dat tot ce am avut mai bun pe altceva.Nu este usor pentru nimeni. Amintirea ne duce la un nou start.
Cu o mustare muta , se insereaza tot. Nu am realizat o diferenta din figuri de stil, iar fonetica era ca o algebra. Imi place echilibrul care aseaza lucrurile intr-o ordine suportabila, desi inca nu am inteles inegalitatea.
Cand ne aruncam mainile in gol la fel ca si acum, suntem intr-o lume minerala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu